Sfantul Mare Mucenic Mina

Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Maximian şi era din Egipt, ostindu-se în cohorta ce se chema Rutalia sub Arghirisc în Cotianiul Frigiei Salutariei. Nesuferind ca să vadă cinstirea cea rătăcită a idolilor, s-a suit în munte şi s-a curăţit pe sine cu postiri şi cu rugăciuni. Şi întărindu-se de ajuns şi aprinzându-i-se sufletul cu dumnezeiescul dor către Hristos, s-a pogorât din munte şi, stând în mijlocul închinătorilor la idoli, a propovăduit pe Hristos. Pentru aceea a fost dat la chinuri: i s-a frecat trupul cu târsini şi a fost ars de foc şi târât fără milă peste ciulini, de i-a spart trupul, în urma cărora şi-a primit sfârşitul prin sabie.
Din minunile Sfântului Mina
Mergând odată un creştin ca să se închine în biserica acestui Sfânt Mina, a găzduit la o casă de străini; iar stăpânul acelei case, cunoscând că găzduitul avea bani în sânul său, s-a sculat în miezul nopţii şi l-a omorât. Apoi tăindu-l bucăţi le-a pus într-o coşniţă şi a ascuns-o în cămara sa cea mai dinăuntru, aşteptând ca să se facă ziuă. În vreme ce ucigaşul se afla în nevoinţă şi în îngrijorare, cum şi unde şi când să se ducă să ascundă părţile celui ucis, ca să nu-l înţeleagă cineva, iată i s-a arătat lui Sfântul Mina, călare în chip de ostaş şi cercetându-l ce s-a făcut cu străinul care găzduise acolo; iar ucigaşul adeverea că nu ştie nimic. Atunci sfântul, pogorându-se de pe cal, a intrat înăuntrul casei celei mai ascunse şi, aflând coşniţa şi scoţând-o, s-a uitat la ucigaş cu o căutătură grozavă şi sălbatică şi i-a zis: "Cine este acesta?" Iar ucigaşul de frică, fără de glas şi ca un uluit făcându-se, s-a aruncat pe sineşi jalnică cădere la picioarele sfântului. Iar sfântul, punând la loc toate membrele ucisului şi făcând rugăciune, a înviat mortul şi i-a zis lui: "Dă laudă lui Dumnezeu". Iar mortul, ridicându-se ca din somn şi cugetând cele ce a pătimit de la cel ce-l găzduise şi cum a câştigat viaţa a doua oară, a slăvit pe Dumnezeu; iar mulţimea se închina ostaşului ce se arătase şi care-l înviase. Şi după ce s-a ridicat de jos ucigaşul, a luat sfântul banii de la el şi i-a dat omului pe care-l înviase, zicându-i: "Du-te frate în calea ta. Şi, întorcându-se către ucigaş, l-a bătut precum i se cădea, apoi, sfătuindu-l, şi pe lângă acestea iertând greşeala lui şi făcând rugăciune pentru dânsul, a încălecat calul şi s-a făcut nevăzut.
Alt creştin bogat s-a făgăduit să facă sfântului un disc de argint. Deci mergând la argintar, i-a zis să facă două discuri şi pe unul să scrie numele sfântului, iar pe celalalt numele său. Şi după ce le-a făcut pe amândouă, fiindcă discul sfântului se părea mai strălucitor şi mai plăcut, creştinul acela a oprit discul sfântului pentru sine, uitând de scrierea numelui sfântului. Şi s-a întâmplat să facă călătorie pe mare. Deci pe când cina, a adus sluga la masă discul sfântului plin de bucate, iar acel nesimţit şi neevlavios creştin mânca din bucatele cele din disc fără sfială şi fără cucernicie. Deci după ce s-a ridicat masă, a luat sluga discul ca să-l spele în mare, dar discul, alunecând din mâinile slugii, a căzut în adâncul marii. După aceea sluga înspăimântându-se şi mult temându-se, încă şi cu totul amorţind şi buimăcindu-se, a căzut şi el în mare. Stăpânul său văzând acestea, se tânguia, zicând: "Vai mie, ticălosul! căci dorind discul sfântului, pe lângă disc mi-am pierdut şi sluga. Ci Ţie, Doamne, dau făgăduinţa aceasta, că de voi afla numai trupul slugii mele, voi da mucenicului Tău, Sfântului Mina, împreună cu celalalt disc şi preţul discului sfântului, ce s-a cufundat în mare". Deci ieşind din caic, se uita pe ţărmurile mării, aşteptând şi nădăjduind să vadă mort trupul slugii ce-l căuta. Aşadar, acolo unde privea el cu sârguinţă, o, minune!, a văzut pe sluga sa vie ieşind din mare şi ţinând în mâinile sale discul sfântului. Deci văzându-l pe el s-a spăimântat stăpânul şi a strigat cu mare glas propovăduind minunea sfântului. Iar cei ce erau în caic au ieşit toţi afară şi, văzând pe slugă că ţinea în mâini discul, s-au minunat mult şi au slăvit pe Dumnezeu. Şi-l întrebau cum a scăpat din mare. Iar sluga le povestea, zicând: "Îndată ce am căzut în mare, a venit un om frumos şi alţi doi împreună şi m-au apucat şi, umblând împreună cu mine, ieri şi astăzi am venit până aicea.
Şi o femeie oarecare, silita fiind de către oarecine spre amestecare de ruşine, s-a dus la sfântul şi a cerut ajutorul sfântului, care nu a trecut-o cu vederea, căci, pilduind pe cel ce o silnicea, nevătămată a păzit femeia: acela, legându-şi calul de piciorul său, silea pe femeie. Iar calul, sălbăticindu-se împotriva stăpânului său, nu numai l-a împiedicat pe el de la nelegiuita faptă, ci şi l-a târât pe el pe pământ, neoprindu-se până ce nu a ajuns la biserica sfântului. Şi acolo cu mare glas necheza, încât pe mulţi oameni i-a făcut să iasă afară şi să vadă. Căci sărbătoare fiind atuncea, mulţime de oameni se adunase la biserică. Deci cel ce a pătimit aceasta, văzând adunarea poporului şi calul său care şi mai mult se sălbăticea, şi simţindu-se fără nici un ajutor de la nimeni, temându-se ca nu cumva să sufere ceva mai rău de la calul său, fără să se ruşineze şi-a mărturisit înaintea tuturor păcatul şi îndată calul s-a liniştit şi a stat îmblânzit. Iar călăreţul dezlegându-se a intrat în biserica sfântului şi căzând la pământ se ruga lui ca să nu fie încă mai mult pedepsit.
Un şchiop oarecând şi o femeie mută stăruind în biserica sfântului împreună cu alţii mulţi spre a se vindeca, la miezul nopţii toţi fiind cuprinşi de somn, s-a arătat sfântul şi a zis şchiopului: "Du-te acum când este linişte şi apucă-te de haina femeii mute şi te vei vindeca"; iar el ducându-se şi apucând-o de haină, aceea tulburându-se a strigat, bătându-şi joc oarecum de şchiop şi s-a vindecat dezlegându-i-se limba, iar şchiopul, ruşinându-se, îndată s-a sculat şi a început să fugă. Şi înţelegând amândoi minunea ce s-a făcut, au slăvit pe Dumnezeu.
Un evreu oarecare, având prieten pe un creştin, când pleca în călătorie undeva departe, de multe ori lăsa la creştin mulţi bani. Lăsând acestuia oarecând o pungă cu cinci sute de monede, cugeta creştinul în inima sa ca să tăgăduiască amanetul, ceea ce a şi făcut prin faptă. Căci venind evreul şi cerându-şi banii după obiceiul lor, creştinul n-a voit să-i dea, zicându-i: "Tu această dată n-ai lăsat nimic la mine; de ce ceri de la mine?" Iar evreul, auzind aceasta fără de nădejde, s-a tulburat cu totul; iar mai pe urmă, venindu-şi întru sine, a zis către creştin: "Fiindcă nimeni n-a văzut când ţi-am dat banii, jurământul să dezlege pricina noastră, şi cerea ca prin sfântul să se vădească care este mincinosul". Deci, cu învoire s-au dus amândoi la biserica Sfântului Mina, şi îndată creştinul a făcut jurământ şi susţinea tăgăduirea amanetului. Şi după jurământ, au ieşit amândoi din biserică şi şi-au încălecat caii. Iar calul creştinului mergea cu neorânduială şi se sălbăticea împotriva stăpânului său şi, muşcând zăbala, îngrozea că va pricinui amara moarte călăreţului; şi deodată l-a aruncat jos la pământ, însă nu i-a vătămat trupul, ci şi-a pierdut numai basmaua, împreună cu o cheie şi cu pecetea lui cea de aur. Apoi iarăşi încălecând, mergea împreună cu evreul, care nesuferind paguba se întristă foarte pe cale şi ofta din adâncul inimii. Atunci creştinul zice către evreu: "O prietene, fiindcă locul acesta este potrivit, să ne pogorâm de pe cai şi să mâncăm pâine". Iar după ce a început să mănânce, iată după puţin vede creştinul pe sluga sa venind şi ţinând cu o mână punga evreului şi cu cealaltă cheia împreună cu basmaua sa; pe care văzându-le s-a înspăimântat. Şi a zis către slugă: "Ce este aceasta?" Iar sluga a răspuns: "Un ins oarecare înfricoşător a venit la stăpâna mea şi, dându-i ei cheia împreună cu basmaua ta, a zis către dânsa: "Cu mare grăbire trimite punga evreului ca să nu se primejduiască bărbatul tău". Şi iată luând-o am venit către tine după poruncă". Atunci evreul s-a umplut de bucurie şi s-a întors împreună cu creştinul la sfântul. Şi evreul se ruga ca să fie botezat ca cel ce a fost însuşi văzător la acest fel de minune. Iar creştinul cerea să ia iertare pentru că a mâniat pe Dumnezeu prin jurământ mincinos. Deci amândoi primind precum au cerut, unul botezul şi celalalt iertare, s-au întors la ale lor bucurându-se.

Militarizarea Uniunii Europene!

Unul din pretextele folosite de oficialii UE pentru a spune ca Tratatul de la Lisabona ar fi diferit in substanta de Constitutia UE, respinsa de francezi si olandezi, si pentru a evita referendumuri populare, a fost acela ca prin tratatul de la Lisabona s-ar fi renuntat la insemnele oficiale statale ale UE. Totusi, realitatea dezminte aceasta pretentie!


In cadrul ceremoniei de deschidere a noului Parlament European, o companie de soldati purtand uniforme UE a ridicat steagul UE pe “imnul oficial” al UE, Oda Bucuriei de Beethoven. De fapt, inainte de ridicarea steagului, trupele au marsat pe overtura “Forta destinului” de Verdi. Trupele, provin din asa-numitul Eurocorps, creat in 1992 si definit ca “forta militara a UE” si privit ca o expresia a ambitiilor oficialilor UE de a creea o “armata europeana”.


Au fost numeroase criticile legate de acest eveniment. Nigel Farage, presedintele UKIP si membru al Parlamentului European, a declarat: “Ceea ce am vazut azi este echivalentul unei lovituri militare. UE se comporta ca un stat militarizat“. Timothy Kirkhope, lider al grupului conservator din cadrul PE, a declarat ca “parlamentul european ar trebui sa se concentreze asupra eforturilor de a creste democratia si responsabilitatea in fata electoratului, nu asupra incercarii de a crea o Europa federala, pe care marea majoritatea a cetatenilor nu o doresc“.

Legatura dintre UE si ambitiile militariste de a creea o armata europeana duce la multe controverse in Irlanda, tara care are o politica traditionala de neutralitate (nu a participat de exemplu in al doilea razboi mondial) si care e in afara NATO. Joe Higgins, membru al PE din partea Partidului Socialist din Irlanda, a declarat: “De ce ar trebui sa existe o implicare militara in Parlamentul European. Ma opun unei astfel de idei. Este oare asta o parte a procesului prin care oamenii sunt obisnuiti cu ideea unei armate a UE?“

Ca o parte buna a evenimentului, daca putem spune asa, e ca militantii impotriva Tratatului de la Lisabona din Irlanda au primit pe tava un nou argument in favoarea lor. Frica pentru pierderea neutralitatii Irlandei a jucat un rol important in respingerea Tratatului de la Lisabona de anul trecut.

Un comisar european admite: Cei mai multi cetateni ai UE sunt impotriva tratatului de la Lisabona!

Comisarul european irlandez Charlie McCreevy a afirmat ca poporul irlandez n-ar trebui sa fie rusinat pentru ca a respins Tratatul de la Lisabona. Dimpotriva, McCreevy a admis ca tratatul ar fi fost respins in majoritatea tarilor membre, daca ar fi fost supus votului popular. Multi lideri ai UE sunt foarte bucurosi ca nu au o obligatie legala de a tine referendumuri asupra tratatului in tarile lor de origine.

Domnul McCreevy, comisar pentru piata interna, a mai afirmat ca “atunci cand poporul irlandez a respins tratatul cu un an in urma, reactia initiala a fost una de soc si uimire pentru functionarii de la Bruxelles. Pe de alta parte, multi lideri politici stiu destul de bine ca daca ar fi fost organizate referendumuri, in 95% din tarile UE raspunsul ar fi fost probabil impotriva tratatului“.

“Intotdeauna am facut distinctie intre aceste categorii: functionarii europeni, pe de-o parte, si sefii de state, care sunt mai realisti. Acestia din urma sunt bucurosi ca nu au fost nevoiti sa ceara aprobarea electoratului pentru tratatul de la Lisabona. Toti spun ca nu stim destule despre ‘Europa’. Dar va pot spune ca oamenii obisnuiti din Irlanda stiu mai multe despre incalcelile constructiei europene decat cetatenii din aproape toate celelalte tarile membre“, a adaugat McCreevy.

UE cere înapoi agricultorilor francezi 500 de milioane euro

În plină criză economică, Comisia europeană a solicitat producătorilor francezi de fructe şi legume să dea înapoi subvenţii europene în valoare de 500 de milioane de dolari. Banii au fost încasaţi de agricultori în urmă cu mai bine de 10 ani (în perioada 1992-2002). Fondurile ar fi fost acordate, susţin experţii europeni, cu încălcarea normelor europene privind Concurenţa, de vreme ce au fost date ca ajutoare publice, relatează Le Figaro.

Franţa ar fi sistematizat subvenţii care se acordă în cazuri excepţionale, precum un anotimp extrem de secetos sau intemperii care distrug recoltele. În schimb, Parisul a transformat, cu bună ştiinţă, aceste subvenţii excepţionale în surse continue de finanţare şi investiţii.

Autorităţile franceze nu par a avea probleme cu verdictul Bruxelles-ului. Mai mult, noul ministru francez al Agriculturii, Bruno Le Maire, insistă că agricultorii vor fi nevoiţi să dea aceşti bani înapoi, în viitorul apropiat urmând a fi înfiinţată o comisie pentru recuperarea fondurilor (deşi unii dintre ei au falimentat, unii au decedat sau sunt în incapacitate de plată). „Nu voi expune Franţa unei condamnări care ar obliga-o să restituie o sumă mai consistentă peste cinci sau zece ani”, a declarat Le Maire, într-un interviu pentru cotidianul Le Parisien. Deja însă, nota de plată se ridică la 338 de milioane de euro, la care se adaugă penalizări de 150 de milioane de euro. Michel Barnier, predecesorul actualului ministru al Agriculturii, a încercat la începutul lui aprilie, să conteste la Curtea de justiţie europeană, nu faptul că se impută Franţei aceste greşeli, ci suma pe care ar datora-o.


Producătorii – furioşi

„Producătorii de fructe şi legume nu vor plăti nimic”, spune François Lafitte, preşedinte al Federaţiei asociaţiei producătorilor. În primul rând, pentru că sumele imputate de Bruxelles nu sunt fondate şi apoi pentru că ar însemna ruinarea acestei profesii, a explicat Lafitte.

Este a doua oară în decursul unei săptămâni că CE cere fonduri agricole înapoi de la statele membre. Pe 30 iulie, CE a solicitat rambursarea a 71,5 milioane de euro oferite sub formă de subvenţii unui număr de peste 80 de firme agroalimentare bulgare suspectate de fraude.

Mafia fondurilor agricole

Cei mai mari beneficiari ai fondurilor agricole (fondurile alocate prin intermediul Politicii Agricole Comune, ce înseamnă 40% din bugetul total al UE, statele care primesc cei mai mulţi bani fiind Franţa şi Marea Britanie) nu sunt nicidecum micii fermieri, ci instituţii şi companii mari care nu au nevoie de fonduri UE pentru a supravieţui, se arăta într-un raport din luna mai al UE.

În Franţa, niciun agricultor nu face parte din primii 24 cei mai mari beneficiari (peste 500.000 de euro), în timp ce în Marea Britanie cei care iau cei mai mulţi bani sunt marii proprietari de terenuri, primul dintre ei fiind chiar…Casa Regală. Un alt mare beneficiar al fondurilor PAC este multinaţionale Nestlé.

Şi alte state europene au fraudat bugetul UE pentru Agricultură – Grecia, de pildă, a tolerat pomicultorii care au solicitat bani europeni pentru livezi de măslini inexistente, dar şi crescători de capre care au luat bani pentru animale care nu le aparţin, a arătat raportul din 2005 al Curţii Europene de Audit.

Votati Tratatul de la Lisabona sau dati de dracu’!

Pe masura ce se aproprie noul referendum din Irlanda in privinta Tratatului de la Lisabona, cresc amenintarile proferate de oficialii UE fata de poporul irlandez. In momentul de fata, presiunie sunt mai mult de ordin economic. “Orice client poate avea o masina de orice culoare, atata timp cat aceasta e neagra” a declarat Henry Ford cu un secol in urma. O atitudine asemanatoare are si UE prin parodia de democratie pe care o promoveaza. In octombrie, irlandezii sunt chemati din nou la vot sa se pronunte in privinta tratatului de la Lisabona pe care l-au respins anul trecut.


Pe 12 iunie 2008, 53,4% dintre irlandezii care s-au prezentat la vot au respins Tratatul de la Lisabona. Un procentaj mai ridicat decat a obtinut actualul presedinte american Barack Obama. Totusi, nimeni nu s-a gandit ca americanii sa reia votul! Sigur, liderii irlandezi si oficialii UE au prezentat cateva modificari cosmetice care sa-i “linisteasca” pe irlandezi in probleme legate de neutralitatea tarii si de avort, de exemplu. Insa, in realitate, modificarile au fost minore, astfel ca nu va fi necesara o re-ratificare a tratatului de la Lisabona in tarile care l-au acceptat deja.

Deci, in timp ce UE face concesii aparente Irlandei, Tratatul de la Lisabona isi pastreaza continutul antidemocratic, oferind puteri tot mai mari UE si functionarilor nealesi ai acesteia. In ochii UE si ai elitelor politice din tarile membre, popoarele sunt doar niste obstacole care trebuie ocolite. Dupa cum a scris un anume James Downey in ziarul “Irish Independent”, toti cei care au facut campanie impotriva tratatului de la Lisabona ar fi trebuit bagati la zdup! Un oficial european si-au exprimat iritarea, prin cuvintele “Ticalosi nerecunoscatori! Dupa cati bani le-am dat!”, referindu-se la irlandezii care au votat impotrva tratatului.


Asemenea sentimente persista. Scriitorul irlandez Seamus Heaney, si-a exprimat pozitia pro-tratat astfel: “Exista multe motive pentru a ratifica Tratatul de la Lisabona, motive politice dar si care tin de bunastarea noastra economica. Doar prin adoptarea tratatului, irlandezii vor mai primi bani de la UE!”. Prim ministrul irlandez Brian Cowen a subliniat ca “Irlanda n-ar putea supravietui crizei economice”, daca irlandezii n-ar vota in favoarea tratatului de la Lisabona!

Lucrurile sunt spuse foarte clar de catre elita “pro-europeana” irlandeza si de oficialii de la Bruxelles: Sau votati tratatul de la Lisabona, sau votati echivalentul politic si economic al Iadului! Pentru oficialii ‘ieuropeni’, popoarele reprezinta doar niste mase de manevra care trebuie conduse in stil mafiot, fie cu zaharelul, fie cu biciul – atunci cand nu se comporta “responsabil”.

Hitler se temea de.... dentisti

Dictatorul Adolf Hitler, cel care a ordonat uciderea a milioane de oameni şi a instituit teroarea pretutindeni în lume, se temea să meargă la dentist, pentru că nu suporta durerea, potrivit arhivelor naziste.

Dictatorul era cunoscut printre cei apropiaţi că evita să-şi trateze dinţii. Se pare că la un moment dat când trebuia doar să îşi optureze un canal, medicul său personal a trebuit să “lucreze” opt zile la această lucrare, fiindcă Hitler nu putea suporta durerea. Tocmai de aceea crudul conducător avea o dantură îngrozitoare, abcese şi gingivită.

Unii savanţi sunt de părere că acesta este adevăratul motiv pentru care Adolf Hitler nu zâmbea niciodată, nu pentru că ar fi fost neapărat o persoană crudă şi ursuză.

Sfantul Sava cel Sfintit

Cuviosul Părintele nostru Sava cel sfinţit a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mic. De loc era din Capadocia, iar părinţii lui se numeau Ioan şi Sofia. Chiar de la începutul vieţii lui a îndrăgit vieţuirea călugărească, aşa că a intrat de mic într-o mănăstire numită Flavian. Era atât de înfrânat încă din copilărie, ca văzând în grădină un măr şi dorind să-l mănânce, a zis: "Frumos era la vedere şi bun la mâncare fructul ce m-a omorât". A luat mărul cu mâinile, dar nu l-a mâncat, ci l-a călcat în picioare şi lege şi-a pus să nu mănânce măr niciodată.

La vârsta de optsprezece ani, a mers la marele Eftimie (prăznuit la 20 ianuarie); acesta l-a trimis la cuviosul Teoctist (prăznuit la 3 septembrie) în chinovie. Acolo a cunoscut vieţuirea dumnezeiască a fraţilor şi a mers pe urmele virtuţii celor pe care i-a cunoscut în chinovie. Din pricina covârşitoarei lui înduhovniciri, marele Eftimie îl numea copil cu suflet de bătrân. Şi cu cât creştea în vârstă cu atât sporea şi în virtute. De aceea a şi făcut multe minuni. Printre altele, prin rugăciunea lui, a făcut să izvorască apă în locuri fără de apă.

A fost învăţătorul multor monahi. A fost în două rânduri sol la Constantinopol, trimis de patriarhii Ierusalimului din acele vremuri: o dată la împăratul Anastasie, iar a doua oară la împăratul Iustinian. Ajungând deci la vârsta de nouăzeci şi patru de ani, s-a mutat către Domnul.

Pedeapsa cu moartea, reintrodusa de Tratatul de la Lisabona

Daca stam sa analizam in detalii stufosul Tratat de la Lisabona, vom afla lucruri care nu pot decat sa ne dea fiori reci pe sira spinarii! Astfel, desi formal, pedeapsa cu moartea este interzisa in tarile UE, de fapt, ea este permisa in anumite cazuri! Dintre acestea: in caz de razboi sau iminenta de razboi (cand se declara legea martiala sau starea de urgenta), sau pentru actiuni legale de aplanare a unei stari de insurectie sau dezordine sociala. Practic, guvernele pot gasi oricand un pretext sa-si ucida, in mod “legal”, cetatenii! Nici nu mai vorbim de politica shoot to kill aplicata de politiile din tarile UE, in care multi oameni au fost ucisi, de multe ori, fara nici un motiv!

Revoltele sociale se raspandesc in Uniunea Europeana.

Mişcările sociale par a lovi Europa din toate părţile, chiar dacă la bază nu au aceeaşi rădăcină. Însă, pe fondul actualei crizei economice, tensiunile sociale au escaladat in mai multe tari europene. Şefii de stat şi de guvern din UE intenţionează să discute, în cadrul unei reuniuni de urgenţă programată pentru luna martie, problema revoltelor sociale şi a protestelor violente, informează cotidianul britanic „The Telegraph”. Odata cu revoltele sociale care afectează deja Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Grecia şi Islanda, liderii politici ai UE au considerat că este necesară o abordare concertată pe plan comunitar. Probabil, cu aceasta ocazie, Jandarmeria Europeana isi va intra serios “in paine”.


„Sindromul grecesc”, aşa cum au fost denumite mişcările violente ale tinerilor eleni, riscă să ajungă şi în alte state europene. Şomajul, creşterea preţurilor şi o putere de cumpărare tot mai mică va „paraşuta” Europa în centrul unui haos social. Efectele puternice şi perverse ale crizei sunt, în prezent, cel mai greu resimţite de Islanda, unde acţiunile de protest împotriva politicilor economice ale Executivului au fortat guvernul sa accepte organizarea de alegeri anticipate.

Nici în Grecia, tensiunile sociale nu au putut fi dezamorsate, chiar dacă autorităţile au aplicat „modelul” rusesc al arestărilor în masă în cazul protestelor studenţilor. Începând de vineri, mii de agricultori eleni au blocat drumurile care leagă sudul ţării de nord si in acelasi timp si frontiera cu Bulgaria. Agricultorii sunt nemultumiti de scaderea preturilor produselor agricole si de sprijinul redus din partea statului.


In acelasi timp, criza economica devine tot mai grava. Marea Britanie a intrat oficial in recesiune economica, PIB scazand cu 1.5% in ultimul an. In acelasi timp, tot mai multi britanici au ajuns in incapacitatea de a-si plati ratele la case, astfel ca numărul proprietăţilor imobiliare reintrate în posesia băncilor a crescut cu 92%, creşterea fiind mai accelerată în ultimul trimestru. O statistica arata ca o familie britanică îşi pierde casa la fiecare zece minute.

De cealalta parte a baricadei, ignorând situaţia dezastruoasă în care au fost aduse şi cele mai mari bănci, lovite de criza financiară, dar şi de managementul defectuos, bancherii de prin toate colţurile lumii refuză cu încăpăţânare să renunţe la avantajele băneşti enorme pe care le aveau până acum. De exemplu, personalul de la banca britanica Northern Rock (acum deţinută în majoritate de stat) va primi bonusuri de 8,8 milioane de lire sterline (bani ai contribuabililor) pentru că şi-au făcut o parte din treabă (mai exact, au returnat o parte din cele 27 de miliarde date de stat), scrie The Daily Mail.

Cum se pregateste Romania de criza si de protestele sociale care o vor insoti cu siguranta? Pai, in primul rand, an de an, numarul jandarmilor a crescut (in 2009, teoretic, n-ar trebui sa se faca noi angajari in Jandarmerie, dar ramane de vazut; oricum, numarul jandarmilor, politistilor, politistilor comunitari etc. din Romania este foarte mare). In acelasi timp, prin legea 298/2008, s-a legiferat urmarirea si interceptarea tuturor comunicatiilor telefonice si electronice din Romania. O definitie perfecta a statului politienesc.

Din punct de vedere economic, guvernul Romaniei se balbaie continuu. Nu a fost nici macar votat bugetul de stat pe 2009, asa ca e greu de spus ce masuri economice vor fi luate in realitate! Ce e clar e faptul ca moneda nationala, leul, este in cadere libera ceea ce va antrena o explozie a preturilor, care, corelata cu inghetarea anuntata a salariilor si pensiilor, inseamna o saracire tot mai accentuata pentru majoritatea populatiei.

In baza unei directive a Comisiei Europene, BNR obliga bancile sa-si spioneze clientii.

Regulamentul numarul 9 al BNR, instituit in baza unei directive a Comisiei Europene, poate face din banci mici servicii de informatii, prin investigarea in cele mai mici amanunte a vietilor private ale clientilor. Bancile isi vor organiza aceasta activitate in functie de propria strategie interna si vor trebui sa faca dovada fata de BNR asupra modului eficient in care administreaza riscul de spalare a banilor sau chiar a posibilelor activitati de finantare a actelor de terorism, informeaza Gardianul.

Angajatii bancilor se vor „infiltra” in viata privata a clientului, fiind obligati, potrivit literei f a articolului 16 din regulamentul BNR, sa stie „circumstantele personale” ale consumatorilor de servicii bancare si sa acorde atentie sporita informatiilor provenite de la terte parti in legatura cu clientii. Datele personale, cat si cele privind adresa mentionata in declaratiile facute, care nu se pot proba cu documentele necesare, se vor verifica chiar si prin observarea directa a domiciliilor

”Noua forma a regulamentului poate duce la abuzuri pentru ca bancile pot ajunge sa profite de aceste prevederi. Bancherii ar putea sa ceara clientilor documente care nu au legatura cu spalarea banilor sau finantarea terorismului. Pur si simplu va fi vorba despre culegerea de informatii despre viata privata a consumatorilor de servicii bancare, ceea ce incalca dispozitiile Legii 677/2001 privind protectia datelor cu caracter personal”, sustine Iulian Urban, vicepresedintele Comisiei juridice din Senat.


Dupa ce inregistrarea datelor privind convorbirile telefonice si a SMS-urilor de catre operatorii de telefonie mobila a devenit obligatorie prin lege, românii care vor apela la serviciile bancare se vor lovi de zidul completarii noului contract si a documentelor cu informatii personale, potrivit regulamentului Bancii Nationale a României (BNR). Noile reglementari adoptate de sistemul bancar românesc s-au concretizat In Regulamentul 9 /2008 al BNR privind cunoasterea clientelei in scopul prevenirii spalarii banilor si finantarii terorismului si a fost publicat in „Monitorul Oficial“, Partea I nr. 527 in luna iulie a anului trecut. Prin intermediul masurilor instituite, România respecta Directiva a III-a a Uniunii Europene privind prevenirea utilizarii serviciilor bancare pentru acte de spalare de bani si finantare a terorismului. De la sfârsitul anului trecut, regulamentul BNR, aprobat prin ordonanta de urgenta, obliga bancile comerciale sa intensifice culegerea de informatii cât mai detaliate despre clientii care apeleaza la serviciile bancare. Prevederile Directivei includ completarea unor formulare noi din cadrul contractului bancar si se aplica pentru toate tranzactiile efectuate de catre clientii bancilor, indiferent de modalitatea de efectuare a operatiunilor. Astfel, bancile isi vor infiinta servicii si departamente de control, cu angajati specializati in culegerea de date si informatii despre clienti. Reglementarile prevad chiar si posibilitatea ca angajatii bancilor sa poata sa se deplaseze la domiciliile clientilor pentru a verifica autenticitatea datelor declarate si asumate in documentele inaintate bancilor. Cu alte cuvinte, vor fi aplicate proceduri care tin mai degraba de serviciile de securitate si mai putin de sistemul bancar.

Cu filajul in fata caselor

Bancile comerciale isi vor organiza aceasta activitate in functie de propria strategie interna, dar indiferent de aceasta, vor trebui sa faca dovada fata de reglementatorul de piata, adica BNR-ului, asupra modului eficient in care administreaza riscul de spalare a banilor sau chiar a posibilelor activitati de finantare a actelor de terorism. Asta ca sa nu mai amintim ca pentru tranzactiile bancare suspecte statul român dispune deja de institutii abilitate in acest sens, in prima linie aflându-se Oficiul National de Combatere si Prevenire a Spalarii Banilor, a carei existenta bugetara poate chiar fi pusa sub semnul intrebarii in noile conditii. Verificarile pe care angajatii bancilor trebuie sa le faca privesc atât persoanele fizice, cât si pe cele juridice care apeleaza la serviciile lor. Astfel, in cazul persoanelor fizice, regulamentul bancar prevede ca verificarea identitatii clientului sa se realizeze pe baza documentelor din categoria celor mai greu de falsificat sau de obtinut pe cale ilicita sub un nume fals, cum sunt documentele de identitate, emise de o autoritate oficiala, care sa includa o fotografie a titularului. Informatiile personale, cât si cele privind adresa mentionata in declaratiile facute catre banca care nu se pot proba cu documentele necesare se vor verifica prin orice metoda corespunzatoare, care poate merge pâna la cea de observare directa a domiciliilor. De asemenea, investigatiile se pot face prin verificarea informatiilor furnizate de client bancii cu cele inscrise pe diverse facturi ale clientului sau a fiselor fiscale. In cazul persoanelor juridice, cunoasterea si verificarea derularii afacerilor sunt un aspect extrem de important in conformitate cu regulamentul bancii nationale. Astfel, potrivit articolului 16 al noului set de reglementari, pentru clientii si tranzactiile cu un risc potential mai ridicat, in plus fata de masurile standard de cunoastere a clientelei, institutiile de credit vor stabili masuri suplimentare de cunoastere a clientelei. Potrivit punctului „c” al articolului mentionat, banca trebuie sa instituie o supraveghere sporita si permanenta a afacerilor clientilor. De asemenea, potrivit punctului „d” al aceluiasi articol, banca comerciala trebuie sa adopte masuri corespunzatoare pentru a stabili sau verifica sursa fondurilor clientului. Intruziunea in viata privata a clientului de banca poate fi lesne „abordata” de catre angajatii bancilor care vor fi obligati, potrivit literei f a articolului 16 din regulamentul BNR, sa aiba cunostinta de circumstantele personale ale clientilor si sa acorde atentie sporita informatiilor provenite de la terte parti in legatura cu clientii.

Abuzul poate deveni o a doua natura

Specialistii din domeniul bancar sustin ideea ca forma veche a reglementarilor inainte de adoptarea Regulamentului nr. 9 al Bancii Nationale era una suficienta in privinta combaterii fraudelor si a actelor de terorism prin intermediul serviciilor bancare. „Parerea mea este ca, urmare a legislatiei privind combaterea terorismului prin intermediul bancilor, adoptata de toata lumea la nivelul Uniunii Europene, România nu mai simtea nevoia unui upgrade. Din punctul meu de vedere, forma existenta inaintea noilor reglementari era una suficienta pentru ca bancile comerciale reusisera sa se organizeze extrem de bine pentru a se feri de tranzactiile si operatiunile suspecte. Domnule, sa fim seriosi, pentru depistarea circuitelor bancare care pot finanta terorismul, statul român are si alte institutii abilitate sa supravegheze aceste aspecte, cum ar fi Oficiul de Spalare a Banilor. Cât despre fraude bancare, ele au existat si vor exista cât va fi lumea. Iar bancile care isi vor permite luxul sa fie neglijente vor ajunge sa plateasca, asta e sigur”, sustine analistul bancar Bogdan Baltazar. Pe de alta parte, specialistii in probleme juridice sustin ca noua forma a reglementarilor BNR privind lupta impotriva finantarii terorismului prin intermediul serviciilor bancare poate da curs abuzului din partea bancilor odata cu stocarea informatiilor personale ale clientilor. ”Noua forma a Regulamentului opt al BNR poate fi o sursa extrema de abuzuri si spun asta pentru ca bancile comerciale pot ajunge sa profite de aceste prevederi. Bancherii pot ajunge sa ceara clientilor anumite dovezi – documente care nu au legatura cu spalarea banilor sau finantarea operatiunilor de terorism. Pur si simplu va fi vorba despre culegerea de informatii despre viata privata a consumatorilor de servicii bancare, ceea ce intra in contradictie cu prevederile dispozitiilor Legii 677.2001 privind protectia datelor cu caracter personal”, sustine senatorul Iulian Urban, vicepresedintele Comisiei juridice din Senat. Potrivit acestuia, angajatii bancilor care se vor ocupa cu verificarea si culegerea informatiilor despre cilenti nu isi pot justifica activitatea privind siguranta nationala, care intra in atributiile altor institutii abilitate, serviciile de informatii. „Daca luam numai exemplul oferit de punctul f al articolului 16, in care se precizeaza ca bancherii trebuie sa cunoasca „circumstantele personale ale clientului”, putem sa realizam cât de departe pot merge lucrurile sub acest aspect si cât de aberante pot fi prevederile acestui nou regulament al BNR”, a declarat senatorul.

Sfanta Lumina-Άγιο Φως

Sfantul Mormant are mai multe altare, armenii si monofizitii si maronitii au altarele lor. Sambata dimineata s-au stins toate candelele si la Mormantul Domnului si pe Golgota, peste tot. Iar in Mormant ramane numai putina lumina ce vine prin niste gemulete mici de la zi, caci sunt galerii la Sf. Mormant. Raman calugari de straja, caci Biserica are multe odoare, se inchide Biserica si se duc toti acasa dupa Prohod, pana Sambata la orele 11. Pe la orele 11, armata este foarte de mare folos, te intreaba: Esti ortodox, treci aici! Esti catolic, ai alt loc. Fiecare religie are locul ei. apoi intra toata lumea linistita in Biserica si deodata intra 20 de mitropoliti imbracati in vesminte si 400 de preoti. Nu se intra in Mormant cu aparate de fotografiat cu bliz, in mormant nu-i voie, trebuie sa fie numai lumina de la zi. Fiecare are in mana lui cate un smoc de 33 de lumanari, atatea cati ani a avut Domnul nostru Iisus Hristos. Pe la orele 12, la amiaza, vine si Patriarhul, descult si cu capul gol, imbracat intr-o camasa alba de matase cu maneca larga. Lumanarile, cele 33, sunt lipite deolalta si au pictata Invierea lui Hristos pe ele si se vand ?n magazinele din Ierusalim. Patriarhul este controlat de armata in fata a mii de oameni, ca nu cumva sa aiba ceva de aprins si sa se spuna, ca a facut ceva si a aprins Sfanta Lumina. Dupa aceea, episcopii il imbraca. Stiharul alb ramane pe el, il imbraca cu toate vesmintele de Patriarh. Numai bine se fac orele 13, iar pe la orele 13, Patriarhul se roaga in 3 limbi: "Sa ne rugam ss vie Sfanta Lumina!" arabii striga, bat din palme, aclama. Patriarhul este tinut de diaconi atunci cand cade in genunchi si tine rugaciunea lui cam o jumatate de ora. Pe la orele 12 a fost inceputa Vecernia, iar cand se termina rugaciunea de chemare a Sfintei Lumini, numai ce auzi in Biserica: "Kirie eleison, Gospodi pamilui, Doamne miluieste" - fiecare striga in limba lui. Patriarhul sta in genunchi si exact cand a ajuns Vecernia la cantarea "Lumina lina a sfintei slave a Tatalui ceresc ..." a intrat un nor azuriu albastru in Biserica, la care nu te puteai uita, ca te orbea. Din nor a fulgerat de 3 ori, un fulger a trecut peste Catapeteasma (Iconostas) peretele ce desparte altarul de popor si s-a dus lin, drept la mormantul lui Hristos, cand a atins piatra de pe Sf. Mormant, toata vata de pe el s-a aprins si toate candelele s-au aprins singure. La cei din balcoanele de sus li s-au aprins singure lumanarile in maini. Patriarhul a chemat armata, care a rupt sigiliile si cand s-au deschis usile de la Sf. Mormant, inauntru era un cuptor mare de vapaie de foc, o vapaie albastruie alba. Patriarhul are niste cutii mari cu cheile si cu manere cu multe gauri. Patriarhul ia vata aprinsa si o baga cu foc in cutii si lumina tasneste prin gaurile cutiilor si apoi le incuie cu cheita si ia cutiile de manere, iar diaconii merg inainte si havasii (soldati) cu culioane rosii, ca protopopii si cu bastoane de argint, care-l pazesc pe Patriarh si merg prin mijlocul Bisericii cu vasele cu lumina si striga: "Veniti de luati Lumina!" De la lumina Patriarhului mii si mii de lumanari se aprind, ca tasneste pe gaurile acelea ca razele soarelui.
Catolicii, ca sa nu ia lumina de la noi de la ortodocsi, sunt 6 candele in dreapta si 6 in stanga, catolicii iau din candelele din dreapta, iar armenii din stanga, iar la noi s-a aprins chiar pe Mormantul lui Hristos.
Lumina aceasta a Invierii se aprinde numai la Pastile ortodoxe, la cele catolice nu se aprinde. Lumina sfanta s-a aprins in data de 14 aprilie 1974, in Sambata de Pasti la orele 13,00. Cand s-au aprins lumanarile incep toacele cele de argint, clopotele cele facute de Constantin cel Mare, sute de cadelnite si in glasul lor incepe a se inconjura Bisericuta si a se canta: "Invierea Ta, Hristoase Dumnezeule ingerii o lauda in ceruri..." cand canta atatea coruri, in mireasma de tamaie si in marea de flacari, parca nu mai esti pe pamant, parca esti in cer si nimeni nu s-a ars vreodata de atatea lumini.
Aceasta cantare, de la Vecernia Duminicii tine pana Duminica dimineata. Se canta acum "Hristos a inviat!" in toate limbile pamantului. Lumina este imateriala, timp de 2 minute dai pe fata cu ea si nu te arde. Lumina aceasta, ce vine singura din ceruri in Sambata Pastilor este LUMINA CU CARE HRISTOS S-A COBORAT LA IAD, cum zice Isaia: "Cei ce sedeau in intuneric vor vedea lumina mare". La noi a venit lisus cel inviat, Duminica.
Iisus a predicat in Iad Evanghelia vreme de 33 de ore si 3 zile, asa scrie in penticostar. De Joi seara pana Vineri seara e o zi, de Vineri seara pana Sambata seara o zi, de Sambata seara pana Duminica seara este o zi, asa se calcula la evrei. De Vineri de la orele 15 pana Duminica, Sambata spre Duminica la orele 24 (12) sunt exact 33 de ore. Din Iad Iisus i-a scos numai pe cei ce credeau ca Iisus va veni in lume, nu i-a scos pe toti de acolo.
Clopotul cel mare de la Mormantul Domnului, facut din aur, in Vinerea Sf. Pasti il plange pe Mantuitorul pentru ca a murit, se trage singur, rar si cu jale, Bang, Bang. Grecii mi-au spus cum boceste clopotul cel mare si ca se trage singur, iar cand vine Invierea, tot singur se trage si suna foarte repede si cu veselie si le acopera pe toate celelalte clopote
SFANTA LUMINA SE APRINDE NUMAI LA ORTODOCSI. MINUNEA ANULUI 1326.
In anul 1326 erau trei sultanate turcesti, unul in Damasc, unul in Egipt si unul in Babilon. Ce au zis turcii? Cand vin crestinii la Ierusalim sa serbeze Pastile sa nu le dam voie sa slujeasca, pana ce nu vor plati taxa de 9000 bani de aur, caci turcii nu cred in Hristos.
Patriarhul ortodox Ioachim n-a avut de unde sa plateasca suma pentru ca crestinii ortodocsi erau putini in Ierusalim si doar 100 de preoti, caci erau religii altele, de tot felul. Dar sunt doua strazi de armeni in Ierusalim, mosieri, bogati mari, ei au zis: Platim noi taxa! Dar turcii i-au intrebat: "De ce iese Sfanta Lumina numai la ortodocsi si nu iese si la voi?" Armenii au zis: "Pentru ca ortodocsii numai ei slujesc la Mormantul lui Hristos si pe noi ne-au dat la o parte". "Dar, daca veti sluji voi va veni Lumina?" Noi platim si taxa - au zis armenii - Lumina va veni la noi la armeni!
Turcii au zis: "De nu iese lumina la voi o s-o patiti!" Noi ii scoatem pe ortodocsi din Mormant - si l-au luat pe Patriarhul Ioachim si l-au inchis in Manastirea Sf. Sava, din Ierusalim, cu toti preotii.
A zis Patriarhul: Daca nu ne lasati sa facem, slujba la Mormantul lui Hristos, o sa facem la Biserica Sf. lacob, care este aproape de Mormant, iar turcii le-au dat voie ortodocsilor la aceasta. Dar, turcii au pus de paza peste ei doi turci, generali de armata, ca sa nu vina vreun crestin la Mormant. Crestinii au inceput a plange si au zis ca s-a suparat Dumnezeu pe ei si I-a indepartat de la Mormantul lui Hristos, dar patriarhul le-a zis: "Nu va temeti, ca are sa se faca minune mare."
Armenii ziceau, ca Lumina la ei o sa vina. Iar Patriarhul zicea, ca de va vrea Hristos sa iasa Lumina la ei n-avem noi ortodocsii ce face. Armenii au facut slujba si ziua si noapte-a, dar n-a mai venit Sfanta Lumina. Turcii le-au zis: De ce n-a venit Sfanta Lumina, ca ati platit taxa? In acelasi timp, ortodocsii faceau slujba tocmai a doua zi, pe cand rasarea soarele si cand a zis patriarhul: "Hristos a inviat!" un stalp de marmora din Biserica Sf. Iacob a crapat si a iesit Sfanta Lumina in varful Stalpului. Patriarhul a pus o scara si au luat Sfanta Lumina din varful stalpului si in acest fel Sfanta Lumina a iesit tot la ortodocsi.
Generalul turc de pe varful stalpului, care pazea acolo pe stalp, a strigat: "Cred in Hristos!" Celalalt general de langa el i-a si taiat pe loc cu sabia capul, celui ce a strigat ca crede in Hristos. Moastele acestui general turc convertit si martir al Sfintei Lumini le-am sarutat si eu, sunt acolo in Ierusalim si acest turc este martirul Sfintei Lumini.
Vazand turcii ca Sf. Lumina a iesit tot la ortodocsi, au pus un ciuber cu murdarie inaintea usii Sf. Mormant si fiecare armean trebuia sa manance cate o lingura de murdarie si in acest fel i-au spurcat turcii pe armeni. Anul 1326. De atunci a ramas o zicala: "Este bine sa te duci cu armenii la Biserica, dar sa nu mananci cu ei, ca ei cauta sa te spurce, asa cum i-au spurcat turcii pe ei, cand n-a venit Sf. Lumina". Distanta de la Sf. Mormant pana la Biserica Sf. Iacob unde s-a aprins Sf. Lumina este de 100 m. Stalpul este fotografiat si sapat din marmura fiind pus in Altarul Bisericii Sf. Iacob. Aceasta este minunea cu armenii, din anul 1326. Generalul turc convertit si martir al Sfintei Lumini este pus in Biserica Sf. Iacob. De aici se vede, ca Iisus Hristos numai o Biserica a intemeiat - pe cea Ortodoxa - aceasta este mantuirea, lumii. Sf. Lumina este dovada sigura, ca numai ortodocsii sunt pe calea adevarului pur al lui Hristos, drum ce duce sigur la ceruri.

Barroso tine cu dintii de sefia Comisiei Europene.

Viitorul presedinte al Comisiei Europene trebuie desemnat fara intarziere, a declarat miercuri actualul titular al acestui post si candidat pentru un al doilea mandat, Jose Manuel Barroso, care refuza amanarea deciziei pana la toamna, relateaza AFP, preluata de NewsIn. “Consiliul si Parlamentul European trebuie sa ia aceasta decizie, fireste in bata tratatului european, iar tratatul in vigoare acum este cel de la Nisa“, a spus el.
“Deciziile luate in UE trebuie sa respecte in toate cazurile tratatul in vigoare“, a subliniat Barroso. Aplicarea stricta a Tratatului de la Nisa presupune ca liderii europeni sa-si desemneze candidatul oficial inca de la summitul din 18-19 iunie, a explicat Barroso. Sefii de state si de guverne sunt cei care trebuie sa desemneze ocupantul acestui post, inainte ca alegerea sa fie prezentata Parlamentului European.
Barroso nu vrea cu nici un chip ca decizia sa fie luata dupa eventuala intrare in vigoare a Tratatului de la Lisabona, cum sugereaza Franta si Germania, care ar prefera o simpla sustinere de principiu pentru Barroso saptamana viitoare. “Parlamentul European a fost ales in baza Tratatului de la Nisa, nu in baza altuia. Deci trebuie sa respectam tratatele in vigoare, nu putem lua o decizie in baza unui tratat care inca nu a fost aprobat, ar fi ceva antidemocratic“, a mai spus Barroso (Domnul Barroso e foarte “democrat” cand interesele sale sunt in joc!)
Nu e greu de inteles graba domnului Barroso. Pana in acest moment, el este singurul canditat pentru sefia Comisiei Europene. Barroso şi-a anunţat candidatura într-o conferinţă de presă comună cu premierul ceh Jan Fischer, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia UE. Funcţia de preşedinte al Comisiei Europene este cea mai importante în structura de putere a Uniunii, deoarece Comisia Europeana este cea care face legile UE.
Ministrul francez de externe, Bernard Kouchner, s-a declarat marţi convins că Jose Manuel Barroso va fi reales la conducerea Comisiei Europene, subliniind că la ora actuală este singurul candidat, relatează AFP. “Nu-mi imaginez că membrii Consiliului european, în componenţa sa actuală, s-ar putea pronunţa în afara singurului candidat”, care “pentru moment este Barroso”, a spus Kouchner.

Supremaţia SUA

„Pieţele sunt foarte bune la a găsi propriile lor căi de rezolvare a problemelor”, declara Ed Lazear, şeful corpului de sfătuitori economici ai preşedintelui GW Bush, într-un acces de laissez-faire-ism neaşteptat pentru un economist cu carte de muncă la Guvern. Afirmaţia a fost făcută în contextul „subprime debt crisis” care s-a întins în această vară din sistemul bancar american spre pieţele de capital ale lumii. Oficialul american sugera faptul că trei sferturi dintre cei 2,5 milioane de posesori de locuinţe afectaţi de criză nu sunt expuşi riscului de executare a ipotecilor, pentru că fie vor găsi resursele să continuie plăţile, fie vor reuşi să îşi refinanţeze creditul, fie îşi vor renegocia contractul cu banca. Administraţia a declarat că va interveni marginal, pentru a minimiza numărul debitorilor insolvenţi rămaşi pe drumuri, însă nu va sprijini ideea operaţiunilor de bail out a creditorilor expuşi, motivând că, oricum, riscul unei recesiuni în economia americană rămâne, deocamdată, redus.
Practica mai e cum e, teoria ne omoară!
Dacă administraţia americană era cu cel puţin trei sferturi de gură încrezătoare în inoportunitatea unei intervenţii, procentul agregat al Establishment-ului american scade binişor dacă îl corectăm cu injecţiile de lichiditate în sistem pe care Fed-ul ‚independent’ s-a simţit obligat să le acorde. De fapt, cât sau mai bine spus cum este mai bine? De aproape un secol, economiştii lumii nu au reuşit să ajungă la un consens asupra cauzei ultime şi a răspunsului perfect la atare tulburări economice. Mainstreamer-ii zic că nu există bubble, nici ciclu boom-bust, ci doar stări complexe în economie, provocate de evoluţii atipice în structura factorilor – cum ar fi tehnologiile – pe care guvernul nu le poate controla sistematic. Băieţii cu Keynes la bază zic că, dimpotrivă, totul e în ‚psihologia pieţei’, însă avem politici anticiclice care pot calma boom-ul şi revigora bust-ul. În fine, o a treia categorie pune toate aceste dereglări în cârca modului fundamental în care funcţionează sistemele bancare moderne cu rezervă fracţionară şi bancă centrală în spate. (Iar diagnosticul este 50% din remediu...)
Gramatica intervenţiei: to feed, fed, Fed
Greu de găsit vreun declic tehnologic care să fi declanşat bula subprime. Oamenii se adăpostesc în locuinţe de pe vremea peşterilor, iar casele americanilor au tot patru pereţi realizaţi din aceleaşi materiale clasice. Nici teza iraţionalităţii colective a băncilor şi debitorilor nu prea ţine de vreme ce psihologia modernă nu vorbeşte de epidemii de iraţionalitate sau de erori umane generalizate.
Dovedită treabă, o criză economică înseamnă un moment de „criză intelectuală” şi pentru tagma economiştilor. Trei chestii ne intrigă la astfel de fenomene: vin parcă de undeva (sunt ‚recurente’), apar în industria bunurilor de capital (ex.: imobiliarele) şi se bazează pe „clustere”de erori (nu dau chix doar o bancă şi doar un developer imobiliar, ci un cluster de bănci, respectiv, de developeri).
Si totuşi, există o explicaţie nemistică. Mises şi Hayek, doi mari economişti ce vor rămâne pe vecie ‚heterodocşi’ pentru bancherii centrali, au găsit-o demult: expansiunea creditului. Raţionamentul, simplu: expansiunea creditului (multiplicarea banilor de către sistemul bancar şi împrumutarea lor - 1). la rate ale dobânzii artificial reduse faţă de rata naturală ce ar rezulta din raportul economisire reală-consum real şi/sau 2). unor debitori cu credibilitate submarginală) distorsionează pattern-ul cheltuielilor şi investiţiilor din economie. Se produc pierderi importante de capital – malinvestiţiile. Constatarea lor duce la o contracţie sanitară a creditului. Proiectele ce irosesc resurse sunt oprite. Ce are de facut banca centrală, fie că este Fed sau nu? Nimic... din ce ar putea repeta povestea.
Subprime boom, neam cu dot.com bust
Criza subprime din 2007 e fiica celei ce exploda în 2000 şi în care noua economie a dot.comurilor îşi dădea obştescul pe bursele Americii. Aceasta la rându-i avea rude la mijlocul anilor ’90 ş.a.m.d.
Pentru a evita consecinţele deflaţioniste ale bust-ului din 2000 şi ale momentului 9.11, Fed-ul lua decizia să sponsorizeze o suită de reduceri ale ratei dobânzii până la puţin peste 1% (2003, vara). Stilul de lucru, cel clasic: creditarea conturilor de rezerve obligatorii ţinute de băncile comerciale la Sistemul Rezervelor Federale. În baza noilor rezerve, băncile au creat noi depozite scripturale care deveneau fundamentul pentru expandarea împrumuturilor, până către limita permisă matematic de multiplicatorul creditului. Sporul disponibilităţilor de creditare din sistem a subţiat rata dobânzii şi prudenţa băncilor. Acestea, căutând în mod natural maximizarea profitului prin plasarea tuturor resurselor în piaţă, şi-au deschis porţile spre clienţii cu istoric al creditării sau lichiditate a ipotecii la care, mai deunăzi, un ofiţer de credit ar fi zâmbit... în hohote. În 2004, Fed a început să se teamă de efectele inflaţioniste ale politicii de cheap money trecând la creşterea graduală a ratei dobânzii de referinţă, pentru a reduce propensiunea spre expansiunea creditării. Volumul împrumuturilor intrate în piaţa imobiliară s-a redus drastic, preţul caselor s-a prăbuşit, şi multele datorii ipotecare greu de rambursat au început să preseze asupra lichidităţii băncilor, care, nu doar că nu îşi mai pot continua creditarea, dar caută disperate în piaţa interbancară resurse cu care să onoreze pasivele.
‚Credit crunch’ nu e baton pentru slăbit
Criza subprime nu s-a produs din cauza faptului că rata de referinţă a Fed a crescut cu aproape 4 pp în ultimii patru ani. Din acest motiv s-a produs „mai devreme”. Pe piaţa liberă, rata dobânzii la credite este determinată numai de preferinţele de timp (economisire relativ la consum) ale tuturor actorilor din piaţă. Dacă ea scade nu datorită creşterii economisirii, ci din condei, investitorii, care nu sesizează această distincţie subtilă – ei văd dobânda de la bancă şi atât – se aruncă în proiecte de investiţii ample, mari consumatoare de timp, ce anterior păreau neprofitabile. Întreprinzătorii ar trebui să ştie şi economie, şi ceea ce face banca centrală în orice moment pentru a separa grâul de neghină din dobândă. Ar trebui ca nici băncile să nu speculeze pe scară largă această lipsă de prevedere (aşa apar clusterele). Ar trebui ca nici banca centrală să nu lase să mişte în front băncile comerciale, dar reglementarea în exces ar putea să submineze tocmai menirea sistemului bancar.
Greu. Problemele încep când banii în plus ajunşi în mâinile angajaţilor investitorilor sunt cheltuiţi la fel ca înainte. Astfel se restabilesc treptat, odată cu resorbirea inflaţiei provocate de expansiune, vechile raporturi consum-economii, penalizând disproporţia bunuri de capital-bunuri de consum. Firmele află că au suprainvestit în bunuri de capital (vezi, imobiliarele) şi au subinvestit în bunuri de consum. Creşterea ratei de referinţă doar grăbeşte deconspirarea erorilor ce oricum s-ar fi trădat. Deci vinovat este Greenspan-expansionistul din 2001, nu Greenspan-antiinflaţionistul din 2004.
Si legislaţia ‚antidiscriminare’ a dat un şut
Frica de presiunile deflaţioniste, şi de recesiunea asociată, se instalează invariabil într-o economie ce la un moment dat este doar în criză. Fobia de deflaţie e, însă, tare păcătoasă, pentru că este ca frica de medicamente. Deflaţia este leacul creşterii inflaţioniste a creditului care a precedat-o. Ea restabileşte valoarea banului şi împiedică totodată refinanţarea erorilor antreprenoriale depistate. Doar dacă este de natură confiscatorie, cum a fost în timpul crizei din Argentina, când guvernul a propus ‚sechestrarea’ depozitelor băncilor pentru a masca masiva creaţie monetară din economie şi a salva sistemul bancar falimentar al ţării de la implozie, atunci deflaţia este neîndoielnic rea. În Japonia sfârşitului anilor ’90, ţară asociată azi instinctiv cu ‚pericolul’ deflaţiei, avea să se petreacă un fenomen interesant: băncile comerciale au refuzat să mai facă jocurile băncii centrale şi au ales să păstreze lichiditatea pompată de aceasta! Gestul, tipic culturii nipone a economisirii, era menit să minimize expunerea economiilor deja vătămate ale populaţiei. Guvernul a fost forţat să aleagă varianta creditelor directe şi a măsurilor bugetar fiscale. Graţie lor, economia îşi revine... aşa greu.
Revenim la criza subprime. Ea a avut, de la bun început, un patron ‚involuntar’ din zona legislaţiei federale: Community Reinvestment Act, care promovează combaterea discriminării şi favorizează incluziunea socială prin acordare de credite categoriilor defavorizate din suburbii. Iar ratingul CRA este indispensabil pentru obţinerea binecuvântării pentru achiziţii şi fuziuni din sistem. Interesant.
„Liquidity tools” ori „interest rate tools”?
Particularitatea Fed-ului, spre deosebire de alte bănci centrale, între care şi a noastră, este că are mai mult decât obiectivul clasic al „stabilităţii preţurilor”. Fed vrea şi preţuri stabile, şi ocupare, şi creştere economică, şi balanţe echilibrate. ‚Largheţea’ istorică este legată de statutul privilegiat, de rezervă internaţională, al dolarului. O inflaţie în State putea fi exportată ‚convenabil’, prin curs, în ţările cu rezervele în moneda americană, neexistând presiuni responsabilizatoare semnificative din partea vreunei monede concurente pe plan internaţional. Apariţia euro şi regândirea structurii rezervelor valutare (China) şi a folosirii dolarului în tranzacţiile internaţionale (Iran, OPEC) ar putea rearanja obiectivele Fed în favoarea unei mai disciplinate şi responsabile lupte, la sursă, cu inflaţia.
În acest moment, OECD, ca factor politic extern, şi voci din piaţa americană, ca factor domestic, cer insistent Fed să scadă rata dobânzii ca sesiunea de injecţii de lichiditate să fie mai generoasă şi mai eficace în a contracara „credit crunch”-ul – disparitatea cerere-ofertă de credite –, precum şi setea de lichiditate subsecventă. Fed-ul a apelat în ultima lună la ceea ce îndeobşte este cunoscut ca „liquidity tools”, diferite de „interest rate tools”. Cele dintâi operează pe termen foarte scurt, în vreme ce ultimele pot aduce modificări de substanţă în economie, iar apelul la acestea ar trebui făcut cu ceva mai mult discernământ. Sedinţa Fed din 18 septembrie a dat răspunsul la problema ratei de referinţă şi la opţiunea de substanţă a Federal Reserve: „stay put or bail them out.” Fed-ul a “riscat”: a scăzut dobânda de referinţă de la 5,25% la 4,75% (nota bene: la mijloc de 2008 a ajuns deja la un glorios 2%)!
Poor banking sau poor central banking?
Previzibil, într-o lume în care se globalizează şi responsabilitatea şi hazardul moral, criza subprime s-a întins rapid prin intermediul instrumentelor de inovaţie financiară, de ex.: derivativele asociate creditelor ipotecare neperformante. Masiva securitizare a unor astfel de active nelichide a pus pe jar finanţa lumii, care s-a întors cu faţa către cea mai apropiată bancă centrală. Reacţiile băncilor centrale au variat funcţie de socotelile proprii de acasă, însă toate au rămas deocamdată în zona liquidity tools. Marile bănci centrale au fost prinse pe trend de creştere a ratei de referinţă. Fed a zis că nu va sprijini investitorii imprudenţi, dar că va face orice pentru sănătatea economiei. BCE a fost, aparent surprinzător, cea mai energică. O explicaţie ar fi aceea că BCE oferă o dobândă de 3% pentru excesul de rezerve (peste cele obligatorii), spre deosebire de Fed care nu dă nimic, de unde setea mai mare a băncilor europene, prinse cu banii plasaţi. Referindu-se la posibile presiuni inflaţioniste, BCE a spus că vor fi mici pentru că operaţiunile ce necesită lichiditate se vor descărca în afara euroland. Banca Angliei a abandonat relativ târziu, după ivirea crizei, scenariul de politică monetară ‚business as usual’ pompând lichidităţi temporare. Banca Japoniei a cotizat şi ea, dar cel mai puţin. Temerea e că cine alege artileria grea, interest rate tools, riscă alimentarea recurenţei. Bancherii buni simt asta. La crize – tehnologice ori subprime – gestiunea păcatului originar e totul, nu înfrânarea tardivă sau iertarea hazardată a celor care îşi asumă doar „riscurile de a nu pierde”.

Ce mai spun ziarele europene...

In timp ce majoritatea romanilor are o imagine cel putin euforica despre apropiata integrare in Uniunea Europeana, in tarile membre ale acestei organizatii suprastatale, cetatenii sunt din ce in ce mai dezamagiti de UE. Dupa „nu”-ul francez si olandez, in presa occidentala, furtuna continua, apreciindu-se ca UE traieste prima mare criza de la intemeierea ei. O criza cu caracter de masa, care lasa sa se intrevada adevaratele sentimente pe care germanii, francezii, italienii, dar si ungurii, polonezii sau cehii le au fata de scenariile elaborate pana acum la Bruxelles. Dar pentru o mai buna intelegere a problemei, sa vedem cateva extrase din presa occidentala.


GERMANIA

Intr-o campanie de presa declansata de revista „Stern”,sub titlul „Ne-am inecat cu Euro?” a fost publicat pe coperta un montaj de exceptie, in care vulturul din stema germana se ineaca, efectiv, cu un euro care i se infige in cioc. „Pana acum, tema aceasta a fost tabu”, se scrie in revista, „dar acum trebuie sa o spunem pe fata: moneda unica ii dauneaza Germaniei si dezbina Europa. Euro ne-a adus preturi mari si ne-a lasat fara slujbe. Majoritatea nemtilor vor marca germana inapoi. Euro nu s-a dovedit a fi povestea de succes care ne-a fost promisa. Introducerea monedei unice trebuie vazuta ca una dintre cele mai periculoase si mai gresite decizii politice, luate in Germania, dupa 1945.”
O alta lovitura de presa a fost sondajul realizat de cotidianul cu cea mai mare audienta in Germania – „Bild” (cca 4 milioane de cititori), impreuna cu postul de televiziune RTL. Intrebarea: „Vreti sa ramaneti in Comunitatea Europeana?” a avut un raspuns catastrofal. 96,6% din cititorii chestionati au raspuns cu un „NU!” categoric. Comentariu: „Rezultatul este o palma pentru politrucii UE. In sfarsit, Germania s-a trezit”. Dar iata cateva din argumentele publicate in „Bild”: „Eurocratia de la Bruxelles ne striveste. Cine poate citi o constitutie de 500 de pagini, cu exceptia autorilor ei?”. „Declaratia de independenta americana are doar 6 pagini, iar amestecul de popoare din SUA a izbutit sa devina cea mai mare putere din lume.” „Cetatenii vor o Europa care sa le dea, nu sa le ia slujbele.” „Cetatenii vor o Europa a libertatii, si nu un continent paralizat de masuri birocratice.” „Spunem nu, pentru ca Euro a devenit Teuro.” „Suntem un stat suveran, dar prea putin bagat in seama in UE.” „Germania este umilita. Trebuie sa o aparam…” „Totul este mult prea centralizat. Se dezvolta un stat de functionari.” „De ce sa hotarasca alte popoare ce sa facem la noi acasa?” „UE ne costa prea mult.” „Democratia UE nu exista decat in dictionar.”


MAREA BRITANIE

Fara sa-si nominalizeze adversarul (presedintele Frantei, Jacques Chirac), Tony Blair, premierul britanic, isi continua tirul de artilerie anti-francez. „Avem nevoie de o Comunitate Europeana care sa corespunda secolului 21.” „Banii europeni sa fie dati pentru locuri de munca, nu pentru vaci.” „40% din sumele de bani acordate merg la agricultura, in care lucreaza mai putin de 5% din populatia continentului. Aceste cheltuieli nu raspund asteptarilor cetatenilor si nici nu contribuie la dezvoltarea Europei.” „Europa trebuie sa fie a cetatenilor ei, nu a unor eurocrati.” („Times”)


ITALIA

„O reintroducere a lirei italiene n-ar fi o idee absurda. Trebuie sa ne protejam. Intr-o zi, s-ar putea ca unii membri ai Uniunii Europene sa se retraga, din interese nationale.” Declaratia ii apartine ministrului muncii, Roberto Maroni. („Corriere della sera”)

Nici in tarile nou intrate in UE, cetatenii nu sunt prea fericiti datorita acestui fapt.
UNGARIA

Majoritatea ziarelor comenteaza in mod negativ faptul ca taranii unguri vor da faliment din cauza ca nu-si pot permite sa-si ridice gospodariile si pamantul la standardele europene care li se impun. Foarte critic e apreciata si birocratia excesiva de la Bruxelles, care sperie cetatenii, fiind resimtita ca o amenintare directa la viata lor.
SLOVENIA

Este tara cu cel mai scazut interes fata de Comunitatea Europeana. „Inainte de intrare, interesul a fost urias, dar cand cerintele au inceput sa fie aplicate, toata lumea s-a dezumflat.” (Spicuiri de la simpozionul „Rolul mediilor de presa in integrarea europeana”, organizat la Breslau.)
POLONIA

Partidele din coalitia guvernamentala “Liga Familiilor Poloneze” si “Autoapararea” militeaza deschis pentru retragerea tarii din Uniunea Europeana.

Viata Sfantului Gherasim de la Iordan

Deprinzându-se, încă de copil, cu frica de Dumnezeu, când s-a făcut mai mare sfântul Gherasim a îmbrăcat schima monahală şi s-a dus departe, în adâncul pustiului Tebaidei, pe vremea împăratului Constantin Pogonatul, nepotul lui Eraclie. Acolo a depus atâta luptă pentru virtute şi s-a apropiat atât de mult de Dumnezeu, încât i se supuneau lui şi fiarele cele sălbatice. Astfel, el avea pe lângă sine un leu care îi slujea şi care pe lângă toate celelalte slujbe pe care i le făcea, mai făcea şi pe aceea că ducea la păscut şi aducea înapoi catârul care îi căra sfântului apă. Odată, pe când leul dormea, nişte călători care treceau pe acolo cu cămilele lor, văzând catârul păscând singur, l-au luat şi l-au legat de cămilele lor, pornind mai departe. Spre seară, monahul ce-şi făcea ucenicia pe lângă sfântul Gherasim, văzând că leul vine singur, s-a mâhnit, socotind că leul a mâncat catârul. Şi ducându-se a spus acest lucru sfântului. Iar sfântul Gherasim a poruncit ca mai departe leul să îndeplinească şi slujba catârului. Leul a primit aceasta şi tot timpul, cât catârul a fost ţinut de neguţătorii care-l luaseră, purta vasele cu apă pe spinarea lui şi alergând cât putea de repede, se silea să aducă apă. Dar, s-a întâmplat ca neguţătorii amintiţi, la întoarcere, să apuce pe aceeaşi cale. Când s-au apropiat de râul unde se găsea leul ca să aducă apă, leul văzând şi cunoscând catârul, care urma cămilelor fiind legat de ele, năpustindu-se cu o săritură neaşteptată a înspăimântat pe neguţători şi i-a pus pe fugă. Apoi, apucând catârul de căpăstru, l-a tras după sine, iar catârul a tras după el toate cămilele de care era legat şi care la rândul lor erau legate una de alta, aşa cum este obiceiul, şi le-a adus la chilia sfântului. Apoi bătând cu coada la uşa chiliei, le-a înfăţişat sfântului ca pe un vânat. Văzând aceasta, sfântul Gherasim, zâmbind ucenicului său, a zis: În deşert am grăit rău despre leu; deci, să fie mai departe slobod de slujba pe care o săvârşea şi să se ducă să petreacă după obiceiul său. Atunci leul, plecându-şi capul, ca şi cum ar fi mulţumit sfântului şi-a luat calea către munte. Şi o dată pe săptămână venea şi se apropia de sfânt, plecându-şi capul înaintea lui, ca şi cum i s-ar fi închinat. După ce sfântul Gherasim s-a săvârşit din viaţă, leul a venit din nou să-şi primească binecuvântarea. Dar, negăsind pe sfânt şi aflând de la ucenicul acestuia despre sfârşitul lui şi fiind dus la mormântul sfântului, mai întâi a scos aici nişte mugete uşoare, dar în cele din urmă răcnind cu multă putere, şi-a dat duhul. Astfel măreşte Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul, încât face ca şi fiarele să li se supună celor ce păstrează neîntinat chipul şi asemănarea Sa.

Prea Cucernici Masoni,

Mărturisirea de credinţă se cere de la orice creştin, ea nu este un atribut sau o obligaţie doar a unor categorii de creştini sau doar a preoţilor. Dar cum creştinii sunt ca nişte turme de oi mânate de păstori, acestea ştiu că trebuie să asculte de ei. Aceştia sunt şi învăţători şi îndrumători şi modele. Pentru a se întări, omul simte nevoia să audă din gura unora ca aceştia îndemnuri la a mărturisi, cu vorba, în scris şi cu fapta. Iar mărturisirea de credinţă nu se face în „cadru privat”.
“Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Evanghelia după Matei 10; 32-33) A mărturisi înseamnă şi a striga adevărul iar adevărul nu e destinat doar unor medii private ci tuturor. Deci în primul rând unii ca aceştia trebuie să impulsioneze pe oameni să mărturisească pentru că de aceea se află în postura respectivă: pentru a sluji şi a mărturisi; de aceea şi biserica a hotărât ca unii ca aceştia să nu aibă soţii şi să fie şi tunşi în monahism înainte de a deveni arhierei, pentru ca să nu se îndeletnicească cu pofte trupeşti şi să fie scutiţi de griji lumeşti ci să se dăruiască întru-totul slujirii bisericii.
Tăria arhiereilor mărturisitori a făcut ca în istorie să supravieţuiască biserica. Ameninţaţi, umiliţi, blestemaţi, deportaţi, prigoniţi chiar de superiorii lor în rang au stat neclintiţi în credinţa cea dreaptă. Datorită unora ca aceştia multe suflete au rămas pe cărarea corectă, în lumină, şi au dus mai departe credinţa neclintită, nefiind derutaţi de umilinţa pe care mai marii bisericii o îndurau, fără a socoti ruşinos că episcopul cutare a ajuns să fie ocărât şi izgonit ci tocmai pe acela urmându-l au aflat calea adevărului ce duce la viaţă veşnică. Pentru că nu în onoarea oficială a episcopilor au văzut ei continuitatea credinţei, nu în masele de oameni ce erau mânaţi de falşii păstori au aflat ei adevărata biserică , căci adevărata biserică a lui Hristos nu stă în laudele oamenilor, nu stă în numar mare de slujitori ci în tumra cea mică mărturisitoare, în orice condiţii şi cu orice preţ căci „ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?” (Evanghelia după Marcu 8; 36).
Acum însă ierarhia bisericească nemaifiind marginalizată de mai marii acestei lumi şi fiind mângâiată pe creştet ca gest de apreciere pentru supunere, a căpătat o imagine de intelectuali ce sunt trataţi cu respect, ierarhii devenind colaboratori ai instituţiilor laice ale statului, sunt băgaţi în seamă de presă.
Fiind invitaţi la emisiuni de televiziune şi radio, vorbesc corect gramatical, zâmbesc şi salută respectuos, vorbesc pe un ton blajin, împlinesc deci cu acurateţe codul bunelor maniere şi prin asta intră în graţiile multora ce văzându-le comprtamentul afişat în public îi etichetează ca pe mari iluştri. Şi folosindu-se de principii creştine ca dragostea de aproapele, ascultarea, îngăduinţa, etc, ademenesc multe suflete slabe ce-şi exprimă credinţa doar astfel: printr-o îngăduinţă ce-ntrece măsura şi o ascultare absolută faţă de feţele bisericeşti.
Astfel calităţile multor creştini devin defecte datorită exacerbării lor. Creştinul trebuie să fie tolerant dar până la homosexualitate, trebuie să fie iubitor de aproape dar până la amesetcarea cu eretici. Asemenea creştini scapă frâiele smereniei şi ascultării până-ntr-acolo încât ascultă de păstorii lor chiar şi dacă aceştia fac îndemnuri împotriva pravilelor şi canoanelor. Asemenea creştini sunt speriaţi de faptul că neascultându-i pe păstorii lor vor crea schismă.
Asemenea creştini sunt telespectatorii TRINITAS TV şi a emisiunilor religioase de pe diferite posturi de televiziune, unde reprezentanţi ai bisericii vorbesc respectuos cu oricine fie că e telespectator sau moderator sau invitat al aceeaşi emisiuni, indiferent de cult.
Asemenea indivizi sunt mană cerească pentru cei ce deţin televiziuni pentru că le oferă audienţă, audienţă ce e formată din gură cască fără coloană vertebrală ce sunt impresionaţi de „cât de frumos a vorbit preasfinţitul sau preafericitul”. Pentru a participa la astfel de emisiuni trebuie să fii ipocrit, chiar mai ipocrit decât poţi. Asta înseamnă să fii rezervat atunci când se ajunge voit sau nu, la unele subiecte sensibile. Spre exemplu pe post ierarhul ortodox trebuie sa numească biserica catolica biserica soră, ceea ce contravine învăţăturii creştine, pentru că nu există biserici surori atât timp cât între ele există contradicţii.
Deci ierarhul fiind reţinut în exprimare şi abţinându-se să spună lucrurilor pe nume continuă să-i înduioşeze pe telespectatori cu acel fler de părinte preacucernic ce se prezintă în faţa camerelor de luat vederi ca un blând şi smerit păstor ce iubeşte pe toată lumea, iar adevărul ce trebuie spus pe faţă în faţa tuturor e trecut sub tăcere. Ce fel de propovăduire a păstorilor e asta????? Unde este curajoasa mărturisire de credinţă? Înainte arhiereii mergeau până la martiraj dar nu se scăldau în discuţii filozofice ocolind pe cât posibil subiectul principal. „Cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.” (Evanghelia după Matei 5; 37)
Acum ierarhii ce apar la televizor sunt experţi în diplomaţie, ştiu să facă introduceri şi încheieri şi având la bază şcoli înalte de teologie se scaldă în epitete şi metafore cu care jonglează atât de bine încât cei slabi li se încred întru-totul. Asemenea creduli sunt ca nişte nevertebrate ce pot fi îndoite şi zdrobite foarte uşor. Dacă unul totuşi pune vreo întrebare incomodă sau deschide vreun subiect sensibil e speriat că va aduce tulburare în biserică şi cu ajutorul unor exemple chiar din vieţile unor sfinţi, sunt reduşi la tăcere. Smerenia nu este o însuşire ce poate fi aplicată oricum şi oriunde. Ce fel de smerenie e aceea când accepţi ca păstorul să spună public că nu este un pericol implementarea actelor biometrice?!
Cu smerenia au fost anesteziaţi atâţia oameni, cu lecţii de ascultare au fost injectate atâtea suflete chiar de mai marii păstori. Pe posturile religioase se vorbeşte foarte des despre smerenie şi ascultare în condiţiile în care în vremurile pe care le trăim propovăduirea trebuie să fie în primul rând împotriva stăpânitorilor lumii acesteia. Acum ar trebui să se folosească cei ce au asemenea ocazii să spună lumii despre pericolele ce ne pasc, despre masonerie şi evrei, despre acte biometrice şi biocipuri, despre războiul monidal şi martirajul la care trebuie să ne aşteptăm.
Lumea trebuie să fie avertizată şi totodată încurajată să lupte! Un reprezentant al bisericii ortodoxe române şi anume purtătorul de cuvânt al arhiepiscopiei Tomisului, preotul iconom stavrofor Eugen Tănăsescu spunea pe un post local de televiziune, referitor la paşapoartele biometrice: „Staţi liniştiţi, statul ştie ce are de făcut”. Preacuvioase lup! Ştim foarte bine că ştie statul ce are de făcut. Am văzut până acum ce poate; de terorişti ne apără prin acte biometrice, de boli ne apără cu vaccinuri. Ori tu preacuvioase lup ce îndrăzneşti să slujeşti la altar, nu cumva ai primit ordin direct sau indirect de la mai marele stăpân al lupilor îmbrăcaţi în haină de oaie Daniel preafericitul? Ce-ar trebui să facem conform canoanelor? Să vă dăm ascultare nu-i aşa? Că doar ştiţi voi ce vorbiţi, că doar aveţi şcoli teologice înalte, aveţi masterate şi doctorate.
Oare teologia ce se învaţă la Paris (printre eretici) e mai bună ca teologia din România de şeful tău preafericitul Mare Maestru a făcut studiile acolo? Hiene cu feţe blajine, ascultare vă vor da doar cei ce învaţă smerenia de la TRINITAS TV, cei ce nu se pot desprinde de ideea că pe părinte nu ai voie să-l contrariezi. Aflaţi fariseilor că adevărata biserică nu vă ia în seamă. Ştie statul ce are de făcut, ştie că pe tronurile pe care le ocupaţi trebuie să stea cei devotaţi masoneriei iar pe voi dacă vă arată cineva cu degetul pentru ce faceţi, atunci şi voi spuneţi că aceia sunt adepţi ai teoriei conspiraţiei. Teorie pentru TRINITAS TV şi telepsectatorii lui, realitate pentru turma cea mică. Aflaţi că turma cea mică nu se teme de voi!
Chiar Mântuitorul (pe care pretindeţi că-L slujiţi) a spus: “Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia.” (Evanghelia după Luca, 12; 32) Aveţi pretenţia să fiţi şi voi în ea? Voi vă aflaţi în locul păstorilor cărora le-aţi pus un căluş în gură, asta conform canoanelor şi tot aşa conform canoanelor ameninţaţi şi caterisiţi pe cei ce vă stau în cale. Probabil în teologia pe care aţi învăţat-o sunt lucruri pe care ceilalţi nu le-au cunoscut, ar fi nedrept să le păstraţi doar pentru voi!
Aşa că arătaţi-ne şi nouă pravilele conform cărora avem voie să purtăm cu noi numarul fiarei din apocalipsă! Arătaţi-ne pravilele conform cărora catolicismul s-ar înfrăţi cu ortodoxia! Că doar aveţi şcoli înalte, multe din ele făcute în occident.
Probabil Daniel cel preafericit şi preferat de masonerie ne va da într-o zi o lecţie de smerenie, încât aşa de smerit să se arate poporului că se va pleca umil Papei de la Roma! E o posibilitate şi asta, la câtă smerenie ni se serveşte pe TRINITAS TV. Nu de televiziune are nevoie biserica. E un timp mort acolo, mai ales că nu se vorbeşte despre ce trebuie acum în zilele noastre. Asta e o mare realizare a bisericii? Propria televiziune?
Adevăratului smerit nu îi trebuie TRINITAS! Se adaptează şi biserica vremurilor nu-i aşa? Dacă televiziunea aparţine bisericii ortodoxe atunci de ce nu vedem că se spune clar să refuzăm documentele biometrice, de ce aici catolicii sunt fraţii noştri, de ce şi iar de ce? La întrebări probabil vreun bun orator al vostru ar răspunde aşa diplomatic cum ne-aţi învăţat. Diplomatic cum a făcut purtătorul de cuvânt al patriarhiei când a spus că actele de identitate cu cip nu reprezintă o problemă ba chiar a încurajat lumea să le primească dându-se pe sine exemplu!
Tuns, frezat, cu barba aranjată, elegant şi amabil mai apare ba pe la o televiziune ba pe la alta şi exprimă poziţia oficială a bisericii faţă de anume probleme. Cărturarilor! Biserica nu sunteţi voi şi gata! Biserica sunt toţi aceia care-L mărturisesc sincer pe Hristos! Unii ca aceştia au ieşit să vorbească în public iar voi replicaţi: cu a cui binecuvântare o fac?! Nu au de la cine s-o ceară aşa că i-a binecuvântat direct Dumnezeu pentru că dacă ei vor tace pietrele vor grăi! Adunările voastre tâlhăreşti pe care voi le numiţi Sfinte Sinoade, dau binecuvântare pentru emisiuni pe TRINITAS TV în care să se spună chiar de preoţi că documentele biometrice nu reprezintă o problemă. În vremurile de faţă televiziunea ar putea mobiliza mulţi oameni pe calea cea corectă.
Televiziunea voastră se conformează baremului impus de mai marii voştri, care v-au dat ordin să vorbiţi atât cât vă îngăduiesc ei şi nu mai mult. Aveţi pretenţii de mari ierarhi şi vă ustură când cineva nu vă cere binecuvântare? Daţi lumii binecuvântare să iasă în stradă şi coborâţi printre ei şi staţi în faţa parlamentului, guvernului, preşedenţiei până când doar cu forţa v-ar lua jandarmii. Sau e prea confortabil fotoliul? O fi confortabil pentru trup numai că reamintiţi-vă că va putrezi şi el şi fotoliul, sufletul vă va rămâne. Rămâne de văzut unde va rămâne până la urmă. Gândiţi-vă că ar fi o soluţie ca după ce aţi spune răspicat pe TRINITAS TV că îndemnăm pe creştini la post şi rugăciune şi a nu primi documentele biometrice indiferent de consecinţe, să desfiinţaţi postul (pentru că se cheltuie destui bani) şi să faceţi misiune în mijlocul poporului nu din studiourile de televiziune. Acolo veţi simţi pulsul societăţii.
V-aţi învăţat să fiţi întămpinaţi cu pâine şi sare? Parcă aţi preluat modelul şi cam tot aşa îi primiţi şi pe catolici şi alţi eretici la întălnirile ecumenice. Vai câtă dragoste frăţească nu-i aşa, numai cei habotnici ca noi nu înţeleg nu-i aşa? Să vedem în timp unde veţi ajunge cu înfrăţirea cu ereticii ba chiar şi cu păgânii şi să vedem unde vor ajunge cei habotnici care strigă nu ecumenismului.
Unii vor face emisiuni de televiziune în care se vor lăuda cu acte caritabile iar alţii ce se vor dezice de voi vor fi în ochii majorităţii nişte schismatici. Schismatici şi neascultători, neascultători de voi, dar ascultători de Hristos!

UE doreste sa scape definitiv pe Dumnezeu.

Noul tratat al UE, ce ar trebui semnat de cele 27 de state in iunie, nu va contine referiri la caracterul crestin al Europei. Cancelarul german Angela Merkel, reprezentanta Partidului Crestin Democrat, a renuntat la mentionarea radacinilor crestine ale Europei in tratatul ce va lua locul Constitutiei europene (i.e. aceiasi Marie cu o noua palarie! Dar asta e o alta discutie. Oricum, o dovada in plus ca voturile francezilor si olandezilor sunt ignorate cu nonsalanta de catre UE care isi vede nestingherita de planurile sale malefice.). „Stiti care este parerea mea personala. As fi vrut ca in Constitutie sa apara o astfel de referire. Dar, ca presedinte al Consiliului European, imi dau seama ca nu prea exista sanse“, a declarat Merkel, conform EUobserver, referitor la mentionarea numelui lui Dumnezeu in tratat. „Nu pot sa pastrez nici macar o speranta“, a adaugat ea. (Un partid “crestin-democrat” care il renega pe Dumnezeu; mda. e o “performanta”!)

Presedintia germana spera sa obtina un acord in privinta noului tratat la summitul european ce va avea loc la sfirsitul lui iunie. Dezbaterea privind includerea referirii la Dumnezeu in text e insa veche: ea a aparut in 2002, de la redactarea Constitutiei europene, ce a fost ulterior respinsa de francezi si de olandezi. Statele catolice, cum ar fi Polonia si Vaticanul, sustineau includerea „radacinilor crestine“ ale civilizatiei continentului in text, in timp ce Parisul si Londra isi exprimau temerile privind indepartarea de secularism si supararea Turciei, tara candidata. Presedintele Comisiei Europene, José Manuel Durao Barroso, si cel al Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering, alaturi de Angela Merkel, s-au intilnit marti cu reprezentantii cultelor crestin, iudaic si islamic. Concluzia intilnirii cu liderii religiosi europeni a fost, pentru conducatorii UE, raminerea la nivelul valorilor universale, cum ar fi „demnitatea umana“, in textul tratatului.

Visul lui Stalin de a da tuturor lacasurilor de cult din URSS o intrebuintare “folositoare” societatii materialiste pare sa se indeplineasca, cu acordul clericilor, in Uniunea Europeana, unde mii de biserici se transforma in baruri, cafenele, pizzerii, sali de concerte, depozite ori apartamente de lux. Cele care scapa acestei utilizari comerciale, dar nici nu pot fi intretinute ca muzee, “se convertesc” in moschei ori temple ale unor religii orientale. La aceasta concluzie au ajuns jurnalistii de la editia europeana a revistei Newsweek, notand tendinta accelerata de secularizare a continentului. In Marea Britanie, crestinii practicanti risca sa fie depasiti numeric de musulmani in cateva decenii, in vreme ce, in alte tari, bisericile vor ramane goale, chiar daca nu exista o presiune numerica a minoritatilor religioase atat de mare.

In Franta, doar cinci la suta dintre cei care se declara catolici mai merg la biserica, iar in Cehia – numai trei la suta. Biserica Anglicana a declarat circa 10 la suta (peste 1.600) din bisericile britanice “dispensabile”, iar multe au devenit moschei sau temple Sikh pentru comunitatile de imigranti care asteptau de 30-40 de ani sa aiba un lacas de cult. In Germania, numai dioceza catolica din Essen a inchis si ofera spre inchiriere vreo 100 de biserici, pentru ca nu mai are nici enoriasi cu care sa le umple, nici bani ca sa le intretina. Desi unii catolici practicanti ar prefera sa-si vada lacasurile demolate decat pangarite, legislatia germana interzice distrugerea unor cladiri declarate monument istoric si impune proprietarilor sa le conserve, ceea ce presupune costuri mari, pe care parohiile nu le pot obtine decat din inchiriere sau vanzare.

In Praga, anul trecut credinciosii au ajuns la proteste de strada dupa ce guvernul a vandut unui antreprenor privat o biserica din secolul XII, pe care acesta avea sa o foloseasca la petreceri cu striptease si muzica tehno. Protestele nu au reusit sa mai schimbe nimic, deoarece vanzarea fusese perfect legala, iar o simpla manifestatie nu mai poate opri declinul spiritualitatii crestine din tara. De pilda, doar dioceza din Hradec Kralove scoate la vanzare 1.000 de bisericute foarte rar folosite, iar in toata Cehia, 700 de monumente istorice (dintre care 200 de biserici si manastiri in stare avansata de degradare) asteapta sa fie ofertate de vreun investitor. Intr-o situatie similara s-ar afla, potrivit Newsweek, bisericile-cetate ale sasilor din Transilvania, pe care guvernul roman ar incerca sa le prezerve, dar nu are ce face cata vreme comunitatile evanghelice au emigrat in Germania, iar satele acestora sunt acum locuite de tigani.

Intr-o fosta “mare putere catolica” precum Spania, unii musulmani vor “retrocedarea” (sau macar folosirea in comun cu catolicii) a marii moschei Mezquita din Cordoba, transformata in catedrala de 400 de ani. Daca e putin probabil ca lumea catolica din Spania sa accepte acest lucru, numai considerente “politice” ar impiedica-o sa o faca, deoarece si tara iberica duce lipsa de enoriasi. In fine, secularismul nu loveste peste tot in UE la fel. De pilda, in Danemarca, desi doar cinci la suta dintre apartenentii la Biserica Luterana Daneza mai merg la slujbe, majoritatea accepta sa plateasca un impozit benevol de unu la suta din venituri pentru conservarea bisericilor, astfel ca nici una nu a fost inchisa pana acum.

In Dublin, unde enoriasii locali nu prea mai calca in bisericile catolice, cel putin 90 dintre ele au revenit la viata datorita imigrantilor polonezi. In schimb, in Estul Europei, confesiunile crestine sunt in revenire, contrar tendintei din restul continentului. In Polonia, enoriasii isi darama vechile biserici pentru a construi altele mai incapatoare, pentru ca toata lumea vine la slujba, iar in Rusia au fost construite 11.000 de biserici si capele dupa prabusirea comunismului. Acelasi fenomen se intampla si in Romania, unde bisericile sunt pline si multe altele sunt in constructie. Ramane de vazut cum va reactiona UE in privinta acestui fenomen. Ce e sigur e faptul ca
Polonia a fost sanctionata deja pentru legea, considerata “homofoba”, care interzice propaganda homosexuala in scoli. Drept sa spun, nu ar strica sa avem si noi o asemenea lege; altfel copii nostri vor invata ca cei din Marea Britanie, basme despre printi care se indragostesc de alti printi; fetite extraterestre cu doua mame etc.

Doresc sa pastrez o opinie cat mai neutra in acest site; dar nu pot sa nu fac unele remarci cateva aspecte. Omul “european” pe care il propovaduieste UE este un om lipsit de spiritualitate si credinta; lipsit de dragoste de tara; ahtiat numai dupa bani si cu totul supus statului. Deja s-au pierdut prea multe libertati in Europa. Una dintre cele mai importante fiind dreptul la opinie. Daca iti exprimi anumite pareri, risti sa fii acuzat de “campanie a urii” fata de minoritati (precum homosexualii) sau de nationalism extremism si xenofobie (daca iti declari atasamentul fata de propria ta tara/ sau critici UE). Este de asemenea o greseala sa ignoram valorile crestine ale Europei. Un Imperiu fara suflet ca UE nu poate supravietui decat prin dictatura si teroare; prin forta politieneasca. Dar intr-un final, nu foarte indepartat – tot se va prabusi!

LEGENDA UNIUNII EUROPENEI

A fost odata un taran sarac si cinstit, roman. (El putea fi deopotriva bulgar, bosniac, albanez, slovac, sau ucrainean, importante fiind – in acest caz, saracia si cinstea. De altfel, in variante, legenda circula si in folclorul nou al amintitelor popoare).
In satucul sau natal, izolat de lume, se zvonise ca undeva departe, peste noua munti si noua tari, s-ar fi aflat o baroneasa instarita, cu darnicie fara seaman, pe care ar fi chemat-o Uniunea Europeana. Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu darurile acesteia. Drept care, intr-o buna zi, si-a luat toiagul si a purces la drum. A batut la poarta palatului si i s-a deschis.
Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa sada si, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat. Taranul a gustat cu masura din bucate si, nerabdator, si-a spus pasul: „Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa, pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna insa-i cam lunga la mine in tinut, aproape sapte-opt luni pe an. Ca sa lucrez bine as avea nevoie de o pereche de incaltari. Sunt descult si mi-e frig. Doar atat iti cer“.
Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum. Apoi a glasuit: „Omule, esti descult si eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot oferi este o basca. Una noua si de calitate europeana – Armani, Versace… Tine de frig, de ploaie…“. Omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si: „Totusi e doamna buna. Putea sa nu-mi dea nimic“.
A trecut iarna si, din gerurile sale cumplite, omul a iesit destul de bine, doar cu un deget degerat. Apoi vara istovindu-se, a purces iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunandu-i pasul vechi: „Sunt descult. O pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine“. Doamna l-a privit cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o basca noua-nouta, Steillmann. „Daca-i degeaba, merita s-o iau“ isi spune la intoarcere taranul cel sarac si cinstit.
Iarna a trecut cu chiu cu vai si, in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat de doctor, omul n-a avut de suferit. A urmat primavara, vara si, pe cand frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit de Doamna cea darnica, pornind iar spre ea, sa-si incerce norocul. Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors s-a intors tot cu o basca. Totusi nu s-a dat batut. An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar. Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata.
Prins cu treburile, picioarele i-au degerat, s-au cangrenat si doctorul a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata. Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniuni care, iute, si-a dat seama de trebuinte, facandu-i cadou un carucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, avand douazeci si una de viteze si telecomanda. Omul a multumit si intorcandu-se in satul sau a starnit, cu masinaria cea aratoasa, mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte a fost calcat de hoti. Acestia nu gasisera mare lucru dar plecasera acasa cu saci intregi de basti.
Oameni cu frica de Dumnezeu, ii lasasera, totusi, caruciorul. In prag de iarna taranul s-a pomenit astfel fara basca. Asezat comod in caruciorul sau silentios, a pornit iar cale de noua munti si noua tari, s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus: „Marita Doamna, m-au calcat hotii si, acum la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit. Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti“.
Doamna l-a masurat din cap pana la brau (acolo unde incepea carutul) si ganditoare i-a spus: „Bade draga, eu te inteleg… Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de incaltari… A propos… Asa cum te vad, cred ca nu poti munci. Nu-mi vinzi mie pamantul dumitale? Cu banii primiti ai putea sa-ti cumperi cea mai buna basca“